Strada Varșovia din zona industrială vest va intra în reabilitare

“Strada Varșovia, situată în zona industrială vest, va fi modernizată între str. Ogorului și str. Turda. Am semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția propriu-zisă a lucrărilor. Astfel, împreună cu investiția deja contractată pentru extinderea străzii Bruxelles, str. Varșovia va crea o nouă legătură pentru deplasarea spre și dinspre zona industrială vest” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Contractul încheiat în urma unei proceduri de achiziție publică cu Asocierea Geiger Transilvania SRL  – Neo Plan SRL prevede un termen de 4 luni pentru realizarea proiectării. După obținerea tuturor avizelor pentru proiectul tehnic, Primăria Sibiu va emite ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise, care au ca termen de finalizare 11 luni.

Lucrările ce urmează a fi executate pentru modernizarea acestei artere includ:

  • Realizarea a două benzi de circulație
  • Amenajarea de piste pentru biciclete pe ambele sensuri de circulație
  • Crearea trotuarelor pe ambele părți ale străzii, la toate intersecțiile urmând să se realizeze rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii
  • Instalarea unui sistem de iluminat public cu corpuri eco-eficiente cu LED, conectat la sistemul de comandă și monitorizare de la distanță, urmând să se vor realizeze și puncte de aprindere noi
  • Amenajarea rețelelor de apă, canalizare menajeră și pluvială
  • Crearea canalizației subterane pentru cablurile de telecomunicații

Valoarea investiției finanțate din bugetul local este de 10,3 milioane de lei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *