Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran-Compartimentul Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de arest, în urma comiterii de către aceasta a unui furt din locuință.
La data de 14 septembrie a.c., în jurul orelor 14.00, polițiștii au fost alertați cu privire la un furt, respectiv furtul unei sume de bani dintr-o locuință situată în satul Moieciu de Jos, județul Brașov.
Imediat după primirea sesizării, aceștia au demarat căutări care au dus la depistarea, la scurt timp dupa comiterea faptei, a persoanei bănuite, respectiv un tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate.
În urma controlului corporal efectuat, asupra acestuia a fost gasită suma de 18.300 lei, despre care s-a stabilit că ar fi fost sustrasă din locuința respectivă.
Cercetările au arătat că persoana bănuită ar fi pătruns în imobil printr-o fereastră deschisă și ar fi sustras suma respectivă de bani din dormitorul persoanei vătămate.
În cursul zilei de 15 septembrie a.c., persoana bănuită a fost prezentată în fața judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!