Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări într-un dosar penal, în care persoana bănuită a fost arestată pentru o perioadă de 30 de zile pentru furt calificat.
Astfel, la data de 28 mai 2023, în jurul orelor 08:30, polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unui imobil din satul Paloș, județul Brașov, cu privire la faptul că, din autoturismul parcat în curtea casei, i-a fost sustras, pe timpul nopții, un portofel cu o sumă de bani, iar din locuință un telefon mobil, în valoare de aproximativ 1500 de lei (furt calificat).
Polițiștii au efectuat cercetări care au dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei de furt calificat, un tânăr, în vârstă de 28 ani, din satul Galbeni, județul Bacău. Acesta a fost depistat în gara Brașov de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Brașov.
În baza probatoriului administrat, persoana bănuită a fost reținută pentru o perioadă de 24 ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare. Ulterior aceasta a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cauza este cercetată la acest moment sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt calificat”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE