Tânăr din Rosia a furat autospeciala de poliție din Sibiu

La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 00.40, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Rosia județul Sibiu, a fost depistat conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânăr din Rosia cu autoturismul neînmatriculat

În privința autoturismului condus, polițiștii au constatat că este neînmatriculat.

Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind condus la sediul Biroului Rutier Sibiu, pentru întocmirea documentelor, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

S-a dat polițist pentru a face bani

Ulterior, în aceeași noapte, în jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.

De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Autospeciala furată de tânărul din Rosia din fața poliției

De îndată s-au declanșat verificări, în vederea identificării autospecialei și persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în același timp că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.

În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03.35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem.

Polițist corupt pentru o zi?

Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice.

În prezent, persoana în cauză se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanțele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecință.

Transporturi ilegale de la Rosia până la Agnita și retur

Pe raza comunei Rosia tot mai mulți tineri circulă cu autoturismele neînmatriculate sau fără a deție permise de conducere, acest eveniment fiind scăpat de sub control de oamenii legii.

Putem preciza faptul că după cazul Caracal nimeni nu a învățat nimic, transportatorii de ocazie fiind găsiți zi de zi în Broscărie desfășurându-și activitățile fără a fi deranjați de oamenii legii.

Siguranța are prioritate doar după o nenorocire?

Foto informativă.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *