La data de 5 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier Reghin au reținut pentru 24 de ore un tânăr, de 19 ani, din comuna Gurghiu bănuit că ar fi condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere.
În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 17.09, un echipaj de poliție rutieră aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a observat un autoturism care se deplasa pe DJ154, pe direcția strada Dedradului – strada Vânătorilor, la volanul căreia se afla o persoană cunoscută că nu deține permis de conducere.
Polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului, acesta fiind identificat staționat pe partea dreaptă a străzii Viorelelor, din municipiul Reghin. În momentul opririi, pe locul șoferului a fost identificată de către polițiști o altă persoană, care deținea conform verificărilor permis de conducere, iar pe locul pasagerului se afla tânărul de 19 ani, observat inițial la volanul vehiculului.
Din cercetări a reieșit că cele două persoane și-au schimbat locurile în momentul opririi autoturismului pe strada Viorelelor. De asemenea, verificările polițiștilor în bazele de date au confirmat faptul că tânărul de 19 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testarea alcoolscopică a acestuia a avut rezultat negativ.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus față de tânăr măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind condus și predat reprezentanților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://timponline.ro