Tânăr de 24 de ani prins drogat la volan

În noaptea de 06 spre 07 noiembrie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat, pe str. Libertății din municipiul Pitești, un tânăr de 24 de ani, din Budeasa, existând suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv.

Cu sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier Argeș, în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unor substanțe psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *