Tânăr prins în flagrant de un polițist în timp ce fura dintr-o mașină

TÂNĂR PRINS ÎN FLAGRANT DE UN POLIȚIST AFLAT ÎN TIMPUL LIBER – IMEDIAT DUPĂ COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT DINTR-UN AUTOTURISM

Miercuri, 13 aprilie a.c., un poliţist al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, aflat în timpul liber, a prins în flagrant un tânăr, de 21 de ani, imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt dintr-un autoturism, parcat pe o stradă din sectorul 4.

La data menționată, în jurul orei 14.30, un agent de siguranță publică din cadrul Biroului Ordine Publică, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa pe jos pe o stradă din sectorul 4, a observat un tânăr care, prin comportamentul afișat, i-a atras atenția.

Astfel, a trecut la supravegherea acestuia, observându-l în timp ce încerca portierele mai multor autoturisme parcate, după ceva timp fiind observat în timp ce a rupt butucul portierei unei mașini și a pătruns în interior, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, pe care le-ar fi introdus într-o pungă.

Polițistul a procedat la interceptarea persoanei, solicitând totodată sprijinul colegilor aflați în serviciu, ulterior tânărul fiind identificat și condus pentru audieri la sediul Secției 15 Poliție. În urma controlului corporal și al bagajului au fost găsite un radiocasetofon și o oglindă retrovizoare.

Din verificările efectuate a rezultat că un alt autoturism, parcat în zona unde a fost surprins în flagrant cel în cauză, prezenta urme vizibile de forțare. Totodată, au fost identificate persoanele vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, cu tânărul în stare de reținere, urmând a fi prezentat magistraților.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *