Cea de a doua ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se deschide miercuri, 14 august, în Piața Mare din Sibiu. Organizat într-o formulă atractivă și accesibilă, potrivită atmosferei de vacanță care stăpânește orașul în această perioadă, Gaudeamus va fi și în acest an unul dintre principalele puncte de interes pe harta evenimentelor culturale ale verii sibiene.
15 pavilioane expoziționale care vor găzdui cele mai prestigioase edituri din țară, evenimente editoriale și alte surprize, îi așteaptă în Piața Mare de miercuri, 14 august, până duminică, 18 august, pe sibieni și pe cei care au ales să își petreacă aici minivacanța de Sfânta Maria.â
Evenimentul este organizat de Radio România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu
Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.
Președintele de onoare al ediției va fi istoricul Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Târgul va fi deschis între orele 17.00 și 22.00, miercuri, în ziua de debut, iar în celelalte patru zile, programul de vizitare va fi între orele 10.00 și 21.00.
Cel mai îndrăgit și mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio din România aduce la Sibiu și pe website-ul www.gaudeamus.ro:
– peste 40 de participanți, printre care se regăsesc majoritatea editurilor foarte cunoscute din România, distribuitori de carte, jocuri, muzică și materiale educaționale;
– 7 evenimente editoriale derulate în Piața Mare din Sibiu, transmise online, pe www.gaudeamus.ro;
– cele mai recente apariții editoriale, bestseller-uri și titluri noi, unele prezentate în premieră;
– concursuri adresate vizitatorilor târgului, derulate pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus.
Ca și la edițiile precedente ale evenimentului, târgul în format fizic va fi dublat de o ediție online, găzduită de website-ul www.gaudeamus.ro. Astfel, pasionații de lectură vor avea acces la oferta specifică a târgului și la evenimentele organizate cu acest prilej, chiar dacă nu vor putea ajunge la Sibiu zilele acestea.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE