Caravana mobilă pentru screningul cancerului de col uterin va fi prezentă în data de 29 octombrie 2023, în intervalul orar 10.00-17.00, în parcarea Shopping City Sibiu, str. Sibiului, nr. 5, Şelimbăr.
Aşadar, invităm toate doamnele şi domnişoarele, cu vârsta între 24-64 de ani, să vină la caravana de screening, pentru testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV.
!!!Un test de 5 minute pentru 5 ani de linişte!!!
Screeningul cancerului de col uterin este o metodă de prevenire a cancerului prin detectarea și tratarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate, ar putea duce la cancer la colul uterin al unei femei.
IMPORTANT
Cancerul de col uterin este una dintre puținele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin depistare precoce!
Aşadar, doamnelor şi domnişoarelor programaţi-vă ACUM ! Testaţi-vă la timp! Fiecare secundă contează!
Telefon programări: 0731.380.246.
Condiţii de eligibilitate:
– Domiciliu într-unul din judeţele: Braşov, Mureş, Alba, Sibiu; Harghita, Covasna;
– Vârsta cuprinsă între 24-64 de ani;
– Fără histerectomie totală;
– Fără diagnostic confirmat de cancer de col uterin;
– Asigurate sau neasigurate;
– Fără bilet de trimitere, doar cu buletinul.
În cadrul programului de screening, femeilor le sunt recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, la grupa de vârstă 24-29 de ani, şi testarea HPV, la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.
Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului.
Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru femeile din regiunea Centru.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Un răspuns
Inca nu am primit rezultatele. Am sunat si au spus ca o sa imi trimita pe email acum 2 saptamani, testul a fost facut pe 29 octombrie..sunt neseriosi. Nu recomand.