Tineri prinși cu droguri de către polițiștii sibieni

La data de 2 august a.c., în jurul orei 19,40, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că mai mulți tineri fac gălăgie și deranjează trecătorii, pe strada Oțelarilor, mai târziu descoperindu-se că aveau droguri asupra lor.

La fața locului au fost identificați doi tineri, unul în vârstă de 20 de ani, din Cisnădie, și unul în vârstă de 26 de ani, din județul Vâlcea, care aveau un comportament confuz și incoerent, motiv pentru care li s-a solicitat să prezinte bunurile pe care le aveau asupra lor.

În urma controlului efectuat, asupra tânărului în vârstă de 20 de ani s-a găsit o pungă din plastic ce conținea materie vegetală verde, cu miros înțepător. posibil droguri.

Celălalt tânăr a încercat să ascundă în cavitatea bucală un plic transparent ce conținea o substanță solidă transparentă.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *