Tineri reținuți pentru furt calificat – Prejudiciu de 5.516 de lei

Urmăriți internațional aduși în țară de oamenii legii

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi bărbați, în vârstă de 18, respectiv 25 de ani, din mun. Sibiu, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cei doi sibieni sunt bănuiți că, în noaptea de 9/10 aprilie a.c., ar fi pătruns prin efracție în sediul unei societăți din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras aparatură electronică și un card bancar.

Valoarea prejudiciului creat prin presupusa activitate infracțională este de 5.516 lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările pentru infracțiunea de furt calificat, sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: ARHIVĂ ZIUA ONLINE

FOTO CU CARACTER INFORMATV

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *