La data de 18 iunie 2024, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au documentat activitatea infracțională a unui bănuit (minor), cercetat pentru trafic de droguri de risc și participație improprie la introducerea în țară de droguri de risc. Astfel, la aceeași dată acesta a fost depistat în flagrant delict în municipiul Iași, în timp ce ar fi ridicat un colet în care se aflau droguri de risc.
Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că în luna iunie 2024, în timp ce se afla în Spania, acesta ar fi expediat către România, prin intermediul unei firme de curierat, un colet, ce conținea peste 175 de grame de rezină de canabis (ascunsă într-un blender), destinată comercializării.
La data de 18 iunie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea celui în cauză.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Iași.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE