Traficant de droguri prins în flagrant cu cocaină

La data de 09.08.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc.

Măsura a fost dispusă după ce, inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul Vaslui, în timp ce deținea, în vederea comercializării, cantitatea de 43 grame cocaină.

S-a reținut faptul că inculpatul a procurat aceste droguri de pe teritoriul Marii Britanii și le-a trimis în România, în scopul de a le comercializa pe raza municipiului Vaslui.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate  împreună  cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *