Traficant prins în flagrant cu aproape 200 de grame de canabis

La data de 15.02.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc (canabis).

Aproape 200 de grame de canabis reținute din flagrant

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023,  inculpatul a vândut, în repetate rânduri, cu sume cuprinse între 80 și 2000 de lei, diferite cantități de canabis consumatorilor de pe raza județelor Gorj și Mehedinți.
De asemenea, la data de 14.02.2023, inculpatul a fost prins în flagrant în orașul Motru, județul Gorj, în timp ce transporta în vederea comercializării cantitatea de 352,24 grame de canabis.
După constatarea infracțiunii flagrante, a fost identificată și ridicată o altă cantitate de 196,94 grame de canabis.

În cursul zilei de 15.02.2023, Tribunalul Gorj a dispus luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile față de inculpat.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinți și IPJ Gorj – Poliția Municipiului Motru.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *