La data de 31.08.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc (3-CMC, canabis).
Măsura a fost dispusă după ce, la 30.08.2023, inculpatul a fost depistat deținând în autoturismul său, cantitățile de aproximativ un kilogram de droguri de mare risc (3-CMC) și 300 de grame canabis, destinate comercializării.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Mureș cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO DE LA FATA LOCULUI