Traficanți de droguri cercetați – Percheziții într-un penitenciar

La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au pus în aplicare, în patru dosare penale, 11 mandate de percheziție domiciliară, în județele Tulcea, Brăila, Galați și Constanța, inclusiv într-o unitate de penitenciar, pentru trafic de droguri de mare risc.

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că 8 persoane, aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea, ar fi procurat (de la alte persoane cercetate în cauză) și deținut, în vederea comercializării, diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) și substanțe cu efect psihoactiv (ADB – Butinaca) sub forma unor hârtii impregnate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *