Traficanți de droguri de mare risc ridicați de DIICOT

La data de 15 noiembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 4 percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în două cauze penale.

În prima cauză, s-a reținut că, în perioada mai – octombrie 2023, o persoană ar fi comercializat direct cantități de noi substanțe psihoactive și ar fi intermediat altor două persoane comercializarea de droguri de risc (canabis) și de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), către consumatori din municipiul Constanța.

Interacțiunea cu clienții s-ar fi realizat față în față, după ce detaliile privind tipul de drog, cantitatea și prețul ar fi fost stabilite prin intermediul unei platforme de socializare.

În cel de-al doilea dosar, s-a reținut că, în perioada august – octombrie 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, o persoană ar fi comercializat, în mai multe rânduri, cantități de cristal (3-CMC, drog de mare risc) pentru sume între 800 și 1.000 de lei (prețul unei doze fiind de 200 de lei).

De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că aceasta, pentru  a-și fideliza clienții, ar fi oferit o reducere de preț, respectiv 1.700 de lei pentru 10 doze de droguri de mare risc achiziționate.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, diverse cantități de canabis, 3 grindere cu urme de canabis, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.

La data de 15 noiembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în cele două cauz    e penale, reținerea a 4 persoane bănuite.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *