În 21 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2022 și până în prezent, 16 persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, canabis, 3 – CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, cocaină, MDMA, MDMB-4en Pinaca, MDMB – Inaca, ADB-Butinaca (droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive), către consumatori din județul Timiș, pe parcursul investigațiilor fiind documentate 37 de asemenea tranzacții.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE