La data de 25.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova pun în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Dolj, în două cauze privind săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2022 , mai multe persoane au creat, prin intermediul unei aplicații criptate de comunicare, un grup online, cu peste 4.000 de utilizatori, în scopul intermedierii legăturii între dealeri de droguri și consumatori, inclusiv minori, astfel fiind comercializate, în mod repetat, droguri de risc și mare risc.
Mai multe persoane urmează să fie conduse, pentru audieri, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Dolj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Dolj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE