Traficanți de droguri prinși în flagrant cu 10 doze de cocaină

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 26 și 34 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și  mare risc, introducere în țară de droguri de risc și  mare risc  și deținere în vederea consumului de droguri de risc și mare risc,  toate în formă continuată.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2023 – martie 2024,  unul dintre cercetați  ar fi introdus în țară, deținut și comercializat droguri de risc (hașiș) și mare risc (cocaină), către consumatori din județul Vrancea.

Celălalt cercetat a fost prins în flagrant delict, la data de 4 martie 2024, imediat după ce ar fi vândut 10 doze de cocaină, pentru 5.000 de lei, cantitate achiziționată de la primul cercetat.

După efectuarea flagrantului delict, au fost efectuate 11 percheziții domiciliare, în București, Focșani și Odobești, fiind descoperite și ridicate mai multe ambalaje ce conțineau droguri sau urme de droguri, un cântar electronic, 500 de euro și trei telefoane mobile.

5 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

La data de 4 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea celor doi bărbați, pentru 24 de ore.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *