La data de 27 decembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Unul dintre cercetați a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în vederea comercializării, 104 comprimate de ecstasy (un tip de droguri de mare risc), achiziționate anterior de la ceilalți doi.
Ulterior, unul dintre aceștia ar fi predat 1.196 de tablete de ecstasy, pe care le-ar fi deținut la locuința sa.
Din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat că, pe parcursul lunii decembrie 2023, aceștia ar fi intermediat sau vândut direct ecstasy, cu prețul de 25 de lei pentru un comprimat.
La data de 27 decembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore.
În cursul aceleași zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE