Traficanți prinși în flagrant cu 1,5 kg de 4-CEC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a trei persoane cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (4-CEC).

Astfel, în seara de 20 februarie 2024, acetea au fost prinse în flagrant delict, în județul Alba, în timp ce una dintre persoane ar fi vândut 1,5 kilograme de substanță psihoactivă (4-CEC) pentru 16.000 de lei, cantitate transportată de către celelalte două persoane.

De asemenea, în continuare cercetărilor, de la una dintre persoane au descoperite și ridicate alte 800 de grame de substanță psihoactivă, destinată comercializării.

La data de 21 februarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 3 (doi dintre ei fiind membri ai aceleiași familii).

În aceeași zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *