La data de 23.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc (canabis).
În cauză s-a reținut faptul că, în luna martie 2023, doi dintre inculpați s-au deplasat în Spania de unde au expediat, prin intermediul unei firme de coletărie, o cantitate de aproximativ 15 kilograme de canabis (2 colete conținând 8, respectiv 7 kilograme de droguri de risc). Cei doi inculpați s-au întors apoi pe teritoriul României, în vederea ridicării coletelor.
La data de 22.03.2023, au fost organizate două acțiuni de prindere în flagrant a patru inculpați care s-au prezentat în vederea ridicării drogurilor de risc pe raza municipiului Suceava și orașului Gura Humorului. În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat Tribunalul București cu propunere de arestare pentru o perioadă de 30 de zile a celor 3 inculpați reținuți în cauză.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE