La data de 11 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au efectuat 4 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, introducere în ţară de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2023, în mod repetat, 3 persoane ar fi procurat și expediat pe nume fictive mai multe colete cu droguri (canabis) către România, care ar fi fost distribuite către mai mulți beneficiari din județele Vrancea și Brașov.
În urma celor 4 percheziții efectuate în județele Vrancea și Brașov, au fost descoperite și ridicate peste 7 kilograme de muguri de canabis, care ar fi urmat să ajungă pe piață, 5.500 de lei, un cântar electronic de masă, un minicântar de precizie, două grindere cu urme de fragmente vegetale, 4 telefoane mobile și un dispozitiv de stocare informații.
Totodată, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere în județele Vrancea și Brașov.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați, de 34 de ani, urmând a fi prezentați Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă, precum și măsura controlului judiciar, față de o femeie, de 26 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, introducere în ţară de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, în vederea consumului propriu.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: DIICOT
FOTO DE LA FATA LOCULUI