În data de 18.09.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 210.400 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 47.800 mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 100.688 de persoane, dintre care 10.093 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 9,6% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 18.09.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.349.776 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 49 de fapte ilegale (20 de infracţiuni şi 29 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 29.700 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 27 cetăţeni români din diferite motive legale.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE