La data de 1 iunie 2023, la ora 13:25, în timpul unei patrule auto desfășurate de Secția de Poliție Burdujeni, a fost oprită pentru control o autoutilitară încărcată cu cherestea de esență rășinoase pe strada Cuza Vodă. În urma verificării documentelor autoutilitarei, s-a constatat că vehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani din satul Frătăuții Noi, județul Suceava.
În timpul controlului, s-a descoperit că șoferul transporta ilegal 6,89 metri cubi de cherestea, fără a deține documentele specifice cerute de legislația în vigoare referitoare la circulația materialelor lemnoase.
Conducătorul autoutilitarei a fost sancționat conform prevederilor legii 171/2010, articolul 19, alineatul 2, litera „a”, punctul 2, iar cantitatea de cherestea în valoare de 6.373 lei a fost confiscată și predată în custodia unui pădurar din Ocolul Silvic Adâncata.
Transport ilegal de cherestea – 5 metri cubi de cherestea neautorizată
La data de 1 iunie 2023, la ora 17:35, o altă patrulă auto din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a oprit pentru control o altă autoutilitară pe strada Gheorghe Doja.
Vehiculul transporta cherestea de esență rășinoase, iar la volan se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani din Gura Humorului, județul Suceava. În timpul controlului, s-a constatat că autoutilitara transporta 8,65 metri cubi de cherestea, deși avea aviz de însoțire doar pentru 3,81 metri cubi.
Astfel, exista o diferență de 4,84 metri cubi de cherestea neautorizată.
Conducătorul autoutilitarei a fost sancționat conform prevederilor legii 171/2010, articolul 19, alineatul 2, litera „b”, punctul 2, cu o amendă în valoare de 2.000 lei, iar cantitatea de 4,84 metri cubi de cherestea în valoare de 4.477 lei a fost confiscată și predată în custodia unui inginer silvic din Ocolul Silvic Adâncata.
Autoutilitara prinsă cu cantitatea dublă de cherestea
La data de 2 iunie 2023, în jurul orei 03:00, polițiștii de la Secția 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în misiune, au oprit pe DN 2H o autoutilitară care se deplasa dinspre Rădăuți spre Suceava.
Șoferul vehiculului era un bărbat în vârstă de 61 de ani din satul Frătăuții Noi, comuna Frătăuții Noi, județul Suceava.
S-a constatat că autoutilitara era încărcată cu cherestea, iar șoferul a prezentat un aviz de însoțire pentru o cantitate de 2 metri cubi, emis la data de 29 septembrie 2021. Întrebat despre un aviz actual, șoferul a declarat verbal că nu deține documente pentru cantitatea de cherestea transportată.
Au fost făcute verificări în aplicația Sumal Control, dar nu a fost găsit niciun aviz pentru autoutilitara respectivă.
Autoutilitara a fost dusă la sediul Depozitului Zamostea-Lunca, unde cantitatea de 5,40 metri cubi de cherestea rășinoasă, în valoare de 4.698 lei, a fost inventariată de către un pădurar din Ocolul Silvic Adâncata, județul Suceava.
În urma constatărilor, șoferul a fost sancționat contravențional conform articolului 19, alineatul 2, litera „a”, punctul 2, din legea 171/2010, cu o amendă în valoare de 2.000 lei, iar cantitatea de 5,40 metri cubi de cherestea a fost confiscată, fiind depozitată la sediul Depozitului Zamostea-Lunca.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://www.digi24.ro