Tutun și țigări descoperite în posesia a trei cetăţeni bulgari

Poliţiştii de frontieră din cadrul Centrul de Supraveghere si Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucuresti – Otopeni efectuează cercetări în privinţa a trei cetăţeni bulgari depistaţi în zona a tranzitului a aeroportului cu 29.600 țigări şi 2,4 kilograme de tutun, nedeclarate autorităţilor.

La data de 09 aptilie a.c., la nivelul aeroportului Otopeni a fost organizată o acţiune specific de prevenire şi combatere a contrabandei cu tutun şi produse din tutun.

Astfel, în baza analizei de risc, poliţiştii de frontiera din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători au identificat trei cetăţeni bulgari, doi bărbaţi, în vârstă de 22, respective 48 de ani, şi o femeie în vârstă de 22 de ani, despre care existau suspiciuni că ar transporta cantităţi mari de ţigări şi tutun în Marea Britanie, fără a le declara autorităţilor vamale sau de frontieră.

Persoanele au fost legitimate în zona de tranzit a aeroportului şi conduse către spaţiile aparţinând biroului vamal, pe sensul de ieşire din ţară, în vederea efectuării unui control comun asupra bagajelor acestora.

În urma controlului a fost descoperită în posesia persoanelor cantitatea totală de 29.600 țigări cu timbru bulgăresc.

În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *