Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 08 august 2024, față de inculpatul PÎNTEA MARIUS-ILIE, la data faptei având gradul de maior și ocupând funcția de Șef al Personalului S1 din cadrul Bazei 48 Comunicații și Tehnologia Informației – U.M. 01668 București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii august 2023, inculpatul Pîntea Marius-Ilie, în calitate de Șef al Personalului S1 din cadrul Bazei 48 Comunicații și Tehnologia Informației, ar fi primit în numerar suma de 2.300 de euro de la o persoană (suspect în cauză), pentru ca acesta să-i faciliteze angajarea în cadrul unității militare respective pe un post de personal civil contractual.
Până în prezent persoana respectivă nu a fost angajată pe niciun post în cadrul unității militare unde își desfășoară activitatea inculpatul Pîntea Marius-Ilie.
Inculpatului Pîntea Marius-Ilie i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE