Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean afgan ascuns pe șasiul unui autocamion, cu intenția de a intra ilegal în țara noastră. Bărbatul se afla in stare de hipotermie, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor şi au solicitat prin Serviciul de Urgență 112, un echipaj medical. La fața locului s-a deplasat o echipă de medici din cadrul Serviciului de Ambulanță Calafat, care a acordat îngrijiri medicale de specialitate bărbatului, starea acestuia fiind stabilizată.
În seara de 13.02.2022, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare in ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 54 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese din metal, încărcate din Turcia pentru Marea Britanie.
În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că pe șasiu se află ascunsă o persoană de sex masculin.
La momentul coborârii, persoana în cauză a acuzat o stare de rău și hipotermie. Polițiștii de frontieră i-au acordat de îndată primul ajutor și au solicitat prin S.N.U.A.U. 112 sprijin medical.
Astfel, la fața locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Calafat, care l-a transportat pe bărbat la sediul Spitalului Municipal Calafat, pentru acordarea unui ajutor de specialitate.
Ulterior, după ce starea persoanei depistate a fost stabilizată, polițiștii de frontieră au continuat cercetările față de aceasta. Astfel, colegii noștri au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 28 de ani este din Afganistan și s-a urcat pe șasiul mijlocului de transport în timp ce se afla pe teritoriul Bulgariei, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Cetățeanul afgan intenționa să ajungă în Germania.
Conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:https://ziuaonline.com/reclame/embed/#?secret=mSCLm35Gxi
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!