Poliţiştii sibieni caută un minor, în vârstă de 10 ani, care a dispărut dintr-un parc din municipiul Mediaș, în data de, 25 iunie, între orele 15.00 – 18.40. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 18.44, prin apel 112, o femeie din localitatea Târnava, jud. Sibiu, a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 15.00, l-a lăsat nesupravegheat pe fiul său, MOLDOVAN MĂDĂLIN, în vârstă de 10 ani, într-un parc din municipiul Mediaș, pe strada Milcov, iar la revenirea ei în zonă, la o oră neprecizată, nu l-a mai găsit pe copil în locul stabilit pentru întâlnire.
Polițiștii au declanșat de urgență căutări cu efective mărite în zona dispariției și pe trasee posibile, însă, până în prezent, copilul nu a fost găsit.
Semnalmente: înălțime 160 cm, păr brunet, tuns scurt, constituție corpolentă.
Băiatul ar fi purtat un tricou de culoare albastru deschis cu guler de culoare închisă, pantaloni sport de culoare neagră și încălțăminte de culoare albă.
Copilul a fost văzut ultima oară pe strada Milcov, din municipiul Mediaș, în jurul orei 14.58.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE