Un strigăt de durere – De ce se sinucid copiii sibieni și ce putem schimba?

Dragos Durbaca
3526
2 12 2025
09:50

În ultimele luni, Sibiul și nu numai a fost zguduit de trei tragedii care ar fi trebuit să fie imposibile:

– o fetiță de 13 ani,
– un băiat de 18 ani,
– o fetiță de 15 ani.

Trei copii care au drecut la Domnul, toți din cartierul Hipodrom

Vorbim de trei vieți curmate, trei familii zdrobite, trei rânduri de prieteni rămași cu întrebări fără răspuns.

Când auzi astfel de lucruri, simți cum te taie ceva pe dinăuntru. Este o durere brută, care îți apasă pieptul și te lasă fără aer pentru că nu sunt doar „cazuri”, sunt suflete, sunt destine care nu ar fi trebuit niciodată să se frângă.

DE CE SE ÎNTÂMPLĂ ASTA?

Din nefericire nu există o singură cauză ci există un cumul de factori care apasă încet, în tăcere, până când un copil nu mai găsește ieșirea.

1. Părinți prea ocupați, prea stresați, prea rupți de ei înșiși

Aici este vorba de tragedie modernă. Nu iubirea lipsește, iubirea există însă, lipsa timpului și a prezenței face ca neregurile cu propriul copil să treacă neobservate.

Adulții aleargă, se zbat, se luptă cu grijile, cu jobul, cu oboseala, fără să-și dea seama gravele probleme prin care trec proprii copii.
Copiii nu renunță la viață pentru că nu sunt iubiți ci renunță pentru că nu se mai simt VĂZUȚI.

2. Presiunea de la școală – o povară reală

Sistemul educațional nu e steconstruit pentru copii, ci pentru rezultate.

Unii profesori, putem spune absurzi, uită că în fața lor nu este un robot, ci este un suflet fragil.

Mulți adolescenți trăiesc zilnic cu:

– frică de note,
– frică de dezamăgire,
– frică de etichete,
– frică de rușine.

Un simplu „nu ești bun” poate răni mai tare decât orice violență fizică.

3. Singurătatea mascată de tehnologie

Adolescenții par conectați la realitate însă, în realitate sunt mai singuri ca niciodată.

Telefonul devine prieten, psiholog, refugiu, dar și un agresor nevăzut.

Pe internet copiii sunt:
– comparați,
– judecați,
– ironizați,
– ușor de rănit.

4. Lipsa discuțiilor adevărate despre emoții

În multe familii și școli, emoțiile sunt un subiect tabu. Copiii cresc cu ideea că trebuie să fie puternici, dar nimeni nu le spune cum.

Fața nevăzută a unui astfel de suflet se rușinează să plângă, se tem să greșească și nu îndrăznesc să ceară ajutor, motiv pentru care sunt rupți pe dinăuntru.

5. Bullying-ul una din GRAVELE PROBLEME – rana pe care mulți părinți nu o văd

Jignirile, excluderea, ironia, pozele, zvonurile…

Toate aceste acțiuni pot crea o rană care se adâncește zilnic și foarte puțini adolescenți spun ce li se întâmplă, acceptând să îndure în tăcere până când nu mai pot.

CE PUTEM FACE? CE TREBUIE SCHIMBAT?

Acesta nu este doar un articol ci este un apel la trezire. Nu mai putem lăsa copiii să se stingă sub ochii noștri.

1. Părinții trebuie să fie PREZENȚI, nu perfecți

Copilul tău nu are nevoie doar de bani, de haine scumpe și de mâncare sofisticată

Copilul tău are de:

– vcineva care îl întreabă „Ce ai pe suflet?”
– vcineva care îl ascultă fără să-l întrerupă,
– vcineva care îl crede,
– cineva care îi spune că orice problemă are soluții.

2. Școala trebuie să EDUCE nu să zdrobească

România are nevoie de profesori formați în:
– management emoțional,
– comunicare blândă,
– observarea semnelor de depresie,
– luptă împotriva bullying-ului.

Nu poți cere unui copil să fie geniu dacă îl faci să tremure de frică.

3. Să învățăm copiii că nu sunt singuri

Copilul trebuie să învețe de mici că:
– este normal să plângă,
– este normal să aibă anxietate,
– este normal să greșească,
– este normal să ceară ajutor.

Dumnezeu să îi aibă în pază pe cei mici care nu mai sunt printre noi!

Acest articol este în memoria celor care nu mai sunt printre noi și are ca scop trezirea la realitate a celor care cred că un copil este un ipediment, dar nu este așa, un copil este acel suflet care depinde de noi părinții!