La data de 26 ianuarie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de toate cele cinci persoane cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
ȘTIREA INIȚIALĂ: La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut 5 persoane, cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (6 acte materiale).
În fapt, trei femei, în vârstă de 21, 24, respectiv 34 de ani, împreună cu doi bărbați, în vârstă de 23, respectiv 38 de ani, toți sibieni, sunt bănuiți că, în perioada februarie – decembrie 2021, ar fi sustras componente din fier și cupru din incinta mai multor societăți comerciale și imobile particulare din municipiul Sibiu.
Prejudiciul creat în urma comiterii faptelor se ridică la suma de aproximativ 10.000 de euro.
După administrarea probatoriului în cauză, polițiștii sibieni de investigații criminale au reținut cele cinci persoane pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!