În urma unei acțiuni desfășurate la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina-I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei în cooperare cu lucrători din cadrul Poliţiei Vicovu de Sus pe linia combaterii contrabandei, au fost confiscate peste 12.000 de pachete cu țigări de proveniență extracomunitară. Întreaga cantitate – în valoare de peste 144.000 lei – a fost ridicată în vederea confiscării, iar un autoturism în valoare de 15.000 lei folosit în activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În data de 14 februarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina s-a desfăşurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliției Vicovu de Sus.
Astfel, în jurul orei 04.50, polițiștii de frontieră au identificat în trafic, pe raza localității Falcău, un autoturism înmatriculat în România, despre care se dețineau date că transportă o cantitate însemnată de țigări. Oamenii legii au procedat la interceptarea maşinii în cauză, însă șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea în mare viteză.
S-a trecut la urmărirea autovehiculului, la scurt timp acesta fiind oprit pe raza localităţii Vicovu de Sus cu ajutorul dispozitivului anti-pneu montat pe carosabil de colegii din cadrul Poliţiei Vicovu de Sus. Şoferul a abandonat maşina şi a fugit în localitate.
Deoarece în autoturism se afla o cantitate însemnată de țigări, s-a luat măsura conducerii mașinii la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 12.310 pachete cu țigări de proveniență extracomunitară.
Mai mult, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul era neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, în interiorul acestuia fiind descoperite patru seturi de plăcuţe cu numere de înmatriculare care corespund altor maşini.
Ţigările – în valoare de 144.027 lei – au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 15.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.
În continuare, poliţiştii de frontieră derulează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: contrabandă, conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:https://ziuaonline.com/reclame/embed/#?secret=mSCLm35Gxi
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!