Urmărit internațional pentru omor și alte infracțiuni prins în Franța

În data de 9 iunie, o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române a preluat, din Franța, un bărbat, condamnat la 22 de ani și 8 luni de închisoare, pentru omor, tentativă de omor, trafic de migranți și trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Acesta a fost predat către o escortă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Arad, pe Aeroportul Internațional Otopeni, depistarea lui realizându-se în urma cooperării efectuate între Inspectoratul de Poliție Județean Arad și autoritățile din Franța.

La data de 19 aprilie 2021, Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliţiei Române a introdus o semnalare în SIS (Sistemul Informatic Schengen) pe numele unui bărbat, de 27 de ani, din Afganistan, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tentativă de omor, trafic de migranți și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Bărbatul, împreună cu alți cetățeni afgani, a pătruns ilegal în România, din Serbia, cu scopul de a ajunge în Occident și a fost implicat în activități de racolare, îndrumare și călăuzire a unor migranți, în scopul facilitării pentru aceștia a trecerii frauduloase a frontierei cu Ungaria, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.

În cadrul activităților de racolare, îndrumare și călăuzire, cel în cauză a ucis doi afgani și rănit grav un al treilea, faptă care a avut loc în decembrie 2020, pe un câmp situat în apropierea localității Șagu, lângă autostrada Arad-Timișoara.

După săvârșirea faptei, acesta ar fi părăsit România, pe numele său fiind emis un mandat de urmărire internațională.

Astfel, la data de 21 martie 2023, bărbatul a fost arestat în Franța.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://stiridinbucovina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *