VERIFICĂRI LA OPERATORI CE EXPLOATEAZĂ RESURSELE MINERALE DIN ALBIILE CURSURILOR DE APĂ

În perioada 14-16 iulie a.c., Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, a organizat o acțiune de verificare a operatorilor economici care exploatează agregate minerale în albia râului Mureș.

În acțiuni au participat și reprezentanți ai Administrației Naționale „Apele Române”.

Echipele mixte, formate din polițiști de investigare a criminalității economice, de ordine publică și polițiști rutieri, alături de inspectori din cadrul ANAR și ISCTR Mureș, au verificat operatori economici din județele Mureș, Hunedoara și Alba și au efectuat controale în trafic.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 248.640 de lei și 5 măsuri complementare, fiind constatată și o infracțiune flagrantă.

Dintre sancțiunile contravenționale, 14 au vizat încălcări ale regimului rutier, nerespectarea regulilor privind perioadele de conducere și utilizarea aparatelor tahograf, fiind reținute 4 certificate de înmatriculare.

Au fost verificate autoutilitare care transportau agregate. În cazul uneia dintre acestea, conducătorul auto nu deținea documente de proveniență pentru încărcătura transportată, astfel încât a fost aplicată o sancțiune contravențională, de 25.000 de lei, în baza Legii apelor nr. 107/1996, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea a 12.000 kg. de agregate minerale.

Au mai fost aplicate 2 sancțiuni, totalizând 16.000 de lei, una pentru lipsă tichet de cântar și o sancțiune pentru lipsă activitate tahograf.

Unii operatori din localitățile Sânpaul (județul Mureș) și Beldiu (județ Alba) au primit 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 185.000 de lei, pentru încălcări ale prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, respectiv extragerea de agregate minerale din afara perimetrului autorizat și neaducerea la îndeplinire a unor măsuri dispuse în controale anterioare.

Poliţiştii de investigare a criminalității economice din Hunedoara s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, prevăzută de Legea minelor nr.85/2003. În urma verificărilor efectuate la un operator, s-a constatat că acesta ar desfăşura activităţi de extracţie a agregatelor din albia Mureşului, fără a deţine documentele de reglementare impuse de lege.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *