VIDEO/79 de persoane salvate de polițiștii de frontieră români

Polițiștii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 3064 a Gărzii de Coastă, aflată în misiune în Italia, în cadrul Operatiunii Maritime Comune Themis 2024, coordonată de Agentia FRONTEX, au salvat, pe timpul patrulării în apele Mării Mediterane, 79 de persoane, migranți, aflati pe o barcă din lemn de mici dimensiuni, aflată în zona economică exclusivă, la sud de Lampedusa. Scopul principal al Operațiunii Maritime Themis 2024 este de combatere a migratiei ilegale la frontierele externe maritime ale Uniunii Europene alături de sprijinirea autorităţilor italiene pentru căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate pe mare.

În seara zilei de 30 iunie 2024, polițiștii de frontieră de la bordul navei MAI 3604 au fost informați de către echipajul unui elicopter italian de supraveghere din cadrul aceleiași misiuni, despre existența unei posibile ținte la aproximativ 12 mile marine sud de  Lampedusa.

Astfel, colegii noștri s-au îndreptat spre zona semnalată, iar la scurt timp au interceptat o barcă de mici dimensiuni, aflată în derivă în apele teritoriale italiene, la bordul căreia se aflau foarte multe persoane, stabilindu-se că este un pescador din lemn, fără pavilion, supraîncarcat cu migranți.

Întrucât condițiile hidro-meteorologice nu erau favorabile, s-a luat decizia transbordării tuturor celor 79 de persoane pe nava poliției de frontieră române, deși capacitatea acesteia a fost de asemenea depășită.

În urma intervenţiei de salvare au fost recuperate 79 de persoane

În urma intervenţiei de salvare au fost recuperate 79 de persoane, printre care 70 de bărbaţi, 5 femei şi 4 copii, provenind din Egipt, Pakistan si Siria.

Întreaga operațiune s-a întins pe parcursul a mai multor ore, fiind desfășurată cu dificultate, pe timp de noapte, iar persoanele epuizate. Acțiunea de salvare s-a finalizat cu succes, persoanele fiind aduse în port, preluate de către autoritățile italiene care au demarat procedurile specifice în astfel de situaţii.

La finalizarea acţiunii de salvare, nava maritimă de patrulare MAI 3064 “Kewatec” care are un echipaj format din 8 polițiști de frontieră și care a început misiunea pe 12 iunie 2024 în Marea Mediterană, și-a reluat misiunea în cadrul operaţiunii Frontex.

Reamintim că nava de patrulare a Poliţiei de Frontieră Române execută misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, iar obiectivul principal al operaţiunii maritime comune îl reprezintă sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue) la frontiera externă a Uniunii Europene.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *