La data de 19.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
Măsurile au fost dispuse după ce, unul dintre inculpați, a fost prins în flagrant la momentul în care pătrundea într-o locație, unde anterior fusese sesizat faptul că trei persoane tulbură ordinea și liniștea, având asupra sa, într-un rucsac, cantitatea de peste 1 kilogram droguri de mare risc (3-CMC).
Ulterior, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Cluj, fiind descoperite și ridicate cantități de drog de mare risc (3-CMC), mai multe comprimate ecstasy și Xanax, suma de 20.650 de lei, 4 cântare de mare precizie, plicuri și pungi de tip ziplock, filtre și foițe utilizate la confecționarea țigaretelor, mai multe telefoane mobile, unități amovibile de stocare a datelor, precum și mai multe recipiente prezentând diferite urme de substanțe.
La data de 20.07.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: DIICOT