Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi marți, 5 septembrie 2023, pe Prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează la Cincu la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, în județul Brașov, la invitația părții române.
Cu acest prilej, cei doi înalți oficiali vor avea consultări politice și vor vizita împreună trupele staționate la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, județul Brașov, urmând să se adreseze militarilor luxemburghezi care fac parte din Grupul de luptă NATO din România. La vizită va participa și Viceprim-ministrul și ministrul apărării luxemburghez, François Bausch.
Vizita Prim-ministrului Xavier Bettel reconfirmă intensitatea dialogului bilateral româno-luxemburghez și contribuie la consolidarea coordonării strânse a celor două țări în cadrul Uniunii Europene și al NATO.
Președintele Klaus Iohannis și Prim-ministrul Xavier Bettel vor avea discuții aprofundate despre consolidarea posturii de descurajare și apărare aliate pe Flancul Estic al NATO, despre continuarea sprijinului multidimensional oferit Ucrainei, precum și despre sprijinul pentru partenerii vulnerabili din regiune, cu accent pe Republica Moldova, serios afectată de consecințele războiului de agresiune împotriva Ucrainei.
Consultările vor privi și intensificarea cooperării româno-luxemburgheze în domeniul afacerilor europene, inclusiv privind adoptarea noii Agende Strategice și procesul de extindere al Uniunii Europene.
Discuțiile se vor axa și pe modalitățile de dezvoltare în continuare a relațiilor bilaterale, inclusiv pe componenta de securitate și apărare, care a devenit, în contextul actual, un domeniu cheie de cooperare. Totodată, cei doi înalți oficiali vor aborda aprofundarea relațiilor româno-luxemburgheze economice și sectoriale, cu accent pe domeniul investițiilor și pe dezvoltarea piețelor financiare și a tehnologiilor de vârf.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!