Vouchere în valoare de până la 5000 de euro pentru achiziția de tehnologie asistivă, dedicate persoanelor cu dizabilități
Primăria Sibiu informează persoanele cu dizabilități care sunt în căutarea unui loc de muncă că pot beneficia de un voucher de până la 5000 de euro pentru procurarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces (aparat auditiv wireless, mobility scooter, scaun cu roți electrice sau orice alt dispozitiv care ajută persoana să ducă o viață independentă), altele decât cele finanțate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Programul permite și achiziția de două dispozitive, în cazul unor deficiențe bilaterale, cu mențiunea ca produsele asistive să fie cuprinse în recomandarea medicului specialist.
Demersul aparține Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, (ANDPDCA)în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul proiectului „Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, cofinanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Obiectivul acestuia este asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, în condiții egale cu ceilalți, la mediul fizic, informațional și comunicațional, în vederea creșterii șanselor de ocupare și a ponderii persoanelor cu dizabilități angajate pe piața muncii.
Cine poate beneficia de tehnologie asistivă? Voucherul este disponibil pentru persoanele care îndeplinesc simultan următoarele criterii:
- au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap și au nevoie de tehnologie asistivă
- sunt în căutarea unui loc de muncă și nu au un loc de muncă în prezent
- au vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, inclusiv elevi și studenți
Pașii necesari pentru obținerea voucherului:
PASUL 1. Persoanele interesate se vor adresa Agenției Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă cu următoarele documente:
- copie după actul de identitate
- adeverință medicală
- copie după ultimul document de studii
Solicitanții vor fi înregistrați de către AJOFM Sibiu ca fiind în căutarea unui loc de muncă, vor semna un acord și vor participa la minim două activități de informare, consiliere și mediere asigurate de AJOFM.
PASUL 2. Persoanele în cauză se vor prezenta ulterior la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, pe strada Mitropoliei nr.2 din municipiul Sibiu, unde vor depune următoarele documente:
- cerere tip pentru acordarea voucherului
- copie după actul de identitate
- copie după certificatul de încadrare în grad de handicap și anexa acestuia
- recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces
- copia acordului privind participarea la măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă acordat de AJOFM Sibiu
- un angajament referitor la obligația de a nu înstrăina produsul achiziționat în baza voucherului.
După ce DGASPC centralizează cererile, le transmite către ANDPDCA, această autoritate urmând să emită și să transmită voucherele nominale tipărite către DGASPC pentru a fi distribuite solicitanților.
Cum se utilizează voucherul:
Voucherul primit se poate folosi pentru cumpărarea unui produs de la un furnizor de tehnologie asistivă. Lista furnizorilor și a produselor poate fi consultată accesând următorul link: http://andpdca.gov.ro/w/tehnologia-asistiva/ .
Informații suplimentare pot fi obținute la INFOLINE – 0751 015 063, de luni până vineri, în intervalul orar 12-14.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!