În acest an, „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor”, va fi marcată joi, 13 octombrie, ocazie cu care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea va organiza „Ziua Porţilor Deschise” şi va desfășura activităţi menite să conştientizeze şi să sensibilizeze populaţia, dar şi să o pregătească pentru astfel de situaţii.
Pe 13 octombrie, în intervalul orar 09.00 – 12.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, str. Decebal nr. 7, se va organiza un punct mobil de informare preventivă şi va fi prezentată tehnica de intervenţie din dotarea pompierilor. În cazul adulților, accesul în unitate se va face pe baza unui act de identitate, iar copiii vor fi însoţiţi de persoane care se pot legitima.
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor
Mulți oameni din întreaga lume și-au pierdut viața, casele, accesul la centre vitale, precum spitalele, ca urmare a dezastrelor naturale — cutremure, secete, inundații, uragane sau cicloane. Unele dintre aceste dezastre au cauzat pagube economice imense în diferite țări. ONU considera faptul că educația, formarea și informarea sunt metode eficiente pentru a ajuta oamenii să devină mai bine pregătiți în fața dezastrelor naturale.
În anul 1989, prin Rezoluţia nr.44/236, Adunarea Generală a O.N.U. a desemnat a doua zi de miercuri din luna octombrie, ca fiind „Ziua Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor”, iar prin rezoluţia 64/200 din 21 decembrie 2009, aceeaşi adunare a decis să desemneze 13 Octombrie drept „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor” şi să menţină respectarea acesteia ca un vector de promovare a culturii globale, cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea şi pregătirea împotriva dezastrelor.
Toţi cei implicaţi în reducerea riscului de producere a dezastrelor au prilejul să organizeze, în această zi, activităţi de sensibilizare la nivel comunitar, care pot avea un impact mare în atenuarea unui dezastru.
,,Chiar dacă hazardele naturale vor continua să facă parte din viaţa de zi cu zi, deciziile şi acţiunile întreprinse de oameni pot juca un rol critic în prevenirea acestora de a deveni viitoare dezastre.” – UNISDR. (UNISDR Strategia Internaţională de Reducere a Dezastrelor este organismul responsabil cu reducerea riscului dezastrelor la nivel internaţional)
În România, prima marcare a acestei zile a fost în anul 2009, iar Vâlcea a fost primul judeţ unde a fost organizat seminarul naţional dedicat Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO: GOOGLE