Domnul Aurel Vainer (1932 – 2021). Un promotor al păcii şi al prieteniei între culte şi etnii diferite
Declarația națională a Președintelui României, Klaus Iohannis, susținută în cadrul segmentului la nivel înalt al Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26)
Focuri de armă pentru reținerea unor contrabandiști și 21.000 pachete țigări confiscate la graniţa cu Ucraina
O nouă etapă pentru funcționarea Unității de Achiziții Publice Centralizate în cadrul Consiliul Județean Sibiu
Doi francezi care voiau să ajungă în Grecia pe biciclete, depistaţi polițiștii de frontieră în timp ce intenţionau să treacă ilegal frontiera în Bulgaria
Douăzeci și șase de persoane depistate în apropierea orașului Nădlac, în cadrul unor acţiuni preventive
Două familii din Siria și Afganistan, depistate la malul Dunării de poliţiştii de frontieră de la Moldova Veche
Declarația de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, în urma consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare
Trei persoane, ascunse într-un loc special amenajat dintr-o autoutilitară, depistate de polițiștii de frontieră arădeni
Primirea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a Secretarului Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin
Asociația Eliberare premiată pentru munca depusă împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale
Redeschiderea exploatărilor miniere – o șansă la viață decentă pentru mii de oameni din Munții Apuseni