Un număr mare de sibieni, unii dintre ei simpli agenți de pază, au fost selectați și trimiși în Republica Democratică Congo de către medieșeanul/sibianul Horațiu Potra.
Despre scopul lor am scris în articolul Anchete Jurnalistice/Vesti proaste pentru horatiu potra Congo sold out
Îndatoririle Prefectului Mircea Dorin Crețu și miserupismul consacrat
În calitate de Prefect al Județului Sibiu, Mircea Crețu are obligația să verifice sub aspectul legalității, Dispozițiile Președintelui Consiliului Județean Sibiu și Dispozițiile Primarilor Municipiilor, orașelor și comunelor din Sibiu.
Mircea Dorin Crețu coordonează instituţiile publice deconcentrate din județul Sibiu, săptămânal sau lunar fiind organizate ședințe cu reprezentanții instituțiilor, adică, inclusiv I.PJ. Sibiu, S.R.I., Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu etc.
Deși au fost intens mediatizate ,,isprăvile” Domnului Potra Horațiu în Republica Democratică Congo, domnul prefect al județului Sibiu nu a catadicsit să se preocupe de acest subiect, deși în cadrul Instituției Prefectului lucrează pensionari, fiind oameni care au activat în serviciile de informații și chiar au fost consilieri ai Procurorului General.
Ce trebuia de fapt să facă Mircea Dorin Crețu raportat la ,,isprăvile” Domnului Potra Horațiu în Republica Democratică Congo
Simplu, având în vedere că mai mulți sibieni, agenți de pază unii, alții chiar din sistemul de apărare și ordine publică, au fost recrutați să activeze în R.D.C., domnul Prefect avea obligația să sesizeze C.S.S.A.T și să comunice dacă nu știa ce anume să facă domnului Teodor Iulian Gheorghe, șeful Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul M.AI. despre aceste realități.
Normele Uniunii Europene de care Prefectului Mircea Crețu Dorin nu i-a păsat
Uniunea Europeană a aprobat în noiembrie 2023 un proiect de regulament menit să asigure aprovizionarea cu materii prime esenţiale industriei europene şi să reducă dependenţa de China. Regulamentul a transpus Actul european privind Materiile Prime (Critice European Critical Raw Materials Act ) adoptat în 16.03.2023 de Uniunea Europeană.
Conform acestuia erau identificate următoarele materii prime: litiul, cobaltul, nichelul, galiul, borul brut, titanul și tungsenul, coltanul.
Actul descrie utilizarea acestora: litiul, cobaltul și nichelul sunt utilizate în producția de baterii, galiul este utilizat în panourile solare, borul brut este utilizat în tehnologiile eoliene titanul și tungstenul sunt utilizate în sectorul spațial și al apărării.
Conform aceleiași surse,63% din cobaltul mondial, utilizat în baterii este extras în Republica Democratică Congo.Se estimează că 60-80 % din coltanul existent la nivel mondial este în Republica Democratică Congo.
Ce este Cobaltul sau coltanul și importanța pentru smartphone, bateriile mașinilor electrice, drone
Cobaltul este un element de bază pentru bateriile pe litiu-ion, care sunt utilizate în orice domeniu, de la electronice până la iahturi sau maşini electrice, motiv pentru care a ajuns să fie unul dintre cele mai căutate metale din lume de exemplu dacă o baterie pentru un smartphone utilizează opt grame de cobalt, o baterie pentru o maşină electrică are nevoie de o cantitate de aproximativ 1.000 de ori mai mare.
Proprietățile cobaltului, cum ar fi capacitatea de a stoca și elibera energie electrică în mod eficient, îl fac un material ideal pentru baterii.
Coltanul (prescurtare de la columbite-tantalite) este un minereu metalic de culoare neagră mată din care sunt extrase elementele niobiu și tantal.
Provincia Nord Kivu din Republica Democratică Congo ( adică unde sunt sibienii lui Potra , adică în capitala provinciei Orașul Goma vezi art …) este cea mai bogată sursă de coltan din lume, cu aproximativ 80% din rezervele de coltan ale lumii.
Tantalul, prelucrat din mineralul prețios coltan face posibilă construirea de gadgeturi electronice din ce în ce mai mici, cum ar fi telefoane inteligente și tablete, este esențial pentru a alimenta o nouă tendință de aplicații militare, cum ar fi dronele, bombele inteligente, navigația la bord în drone, roboți și o varietate de sisteme de arme, cum ar fi condensatoarele din sistemele antitanc , adică,dacă nu ar fi proprietățile uimitoare de rezistență la căldură ale tantalului, aceste sisteme s-ar supraîncălzi altfel.
Bine Maică, Congo Congo dar de-al cui sau cum acțiunile lui Potra Horațiu ne afectează pe toți
Simplu – Uniunea Europeană face regulamente, proiecte etc. ca să mai prindem și noi europenii ceva coltan și cobalt.
Problema este că noul Președinte al Republicii Democrate Congo adică Félix Antoine Tshisekedi Tshilombo (care apropoo este etnic Baluba), exact ălă cu care a bătut palma Potra Horațiu să aducă o mie de români să apere Localitatea Goma care este capitala Provinciei Nord-Kivu.
Félix Antoine Tshisekedi Tshilombo,baluba ăsta, este același personaj care a bătut palma cu China și le-a cam dat pe mână producția de cobalt și coltan, adică, noi ăștia, europenii, cumpărăm la suprapreț de la chinezi.
Asocierea în comun dintre China și Republica Democratică Congo a fost denumită Sino Congolaise des Mines (Sicomines) și a fost înființată cu o participație majoritară chineză de 68% China crescând anul trecut participarea la această asociere de la 3 miliarde de USD la 7 miliarde.
Adică,pe scurt,de aia s-au scumpit tabletele , laptopurile , mașinile electrice europene și alea chineze sunt mai ieftine.
Uniunea Europeană mai prinde ceva coltan și cobalt mai ieftin de la vecinii congoleziilor Rwanda .Ruandezii ăștia sunt șmecheri rău,adică ei exportă coltan și cobalt luat pe șestache din Republica Democratică Congo.
Șmecheria este că ruandezii ăștia nu pot ei singuri pe persoană fizică să ia coltanul și cobaltul,că nu sunt în război cu Republica Democratică Congo și atunci se folosesc de niște rebeli care se numesc M24,adică fix ăia cu care se bat oamenii lui Potra Horațiu.
Cum ,,extrag ,,ruandezii Coltanul și Cobaltul
De exemplu în 16.02.2024 au fost transportate 9 tone de minereu de coltan pe 60 de motociclete de teren , care au plecat din Republica Democratică Congo în Rwanda săptămâna trecută.
Sursele noastre afirmă că aceste motociclete au fost duse în Mushaki, oraș sub controlul M23 către Kibumba la granița cu Kabuhanga unde jeep-urile așteptau la graniță pentru a transporta aceste minerale.
Ce ar fi trebuit să facă Prefectul Sibiului Mircea Dorin Crețu și nu a făcut
Să constate și să raporteze Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT ) că stimatul domn Potra Horațiu recrutează legal sau ilegal conjudețeni care sunt trimiși în Republica Democratică Congo să-i apere fix pe ăia care dau materiale strategice rare pe mâna chinezilor care controlează astfel prețul la tabletele, laptopurile,mașinile electrice, telefoane inteligente,nu mai vorbim de drone și aparatură antitanc(sistemul românesc SPIEKE), mai mult,conjudețenii noștri se mai și caftesc fix cu ăia de la M23 care aduc ruandezilor cobalt și coltan cumpărat de Uniunea Europeană de la ei.
Ce spune un fost subprefect despre competența Prefectul Mircea Dorin Crețu
,,Pentru acţiune în situaţie de criză, Prefectura Sibiu are nevoie de un lider cu putere de decizie. Ştiind ce înseamnă gestionarea unor situaţii de urgenţă, îmi este clar că prefectul Creţu nu poate reacţiona eficient în momente de criză. Creţu nu este capabil să acţioneze cu exactitate şi eficienţă şi nu este la prima abatere.
Domnule premier, vă rog, gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator!?
Nu lăsaţi judeţul Sibiu şi viaţa sibienilor pe mâna prefectului Creţu.
Nu poate acţiona exact şi eficient în condiţii de presiune, de criză. Dacă ţineţi să-l faceţi ceva, faceţi-l director de imagine sau purtător de cuvânt, dar nu gestionar al situaţiilor de urgenţă”, a spus Horațiu Marin. https://www.gandul.ro/stiri/pro-romania-cere-demisia-lui-mircea-cretu-prefectul-judetului-sibiu-faceti-l-director-de-imagine-sau-purtator-de-cuvant-dar-nu-gestionar-al-situatiilor-de-urgenta-19536805
Vă vom povesti în curând cum au dispărut 980 de milioane și implicarea instituției prefectului județului Sibiu în această scamatorie reușită.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE