ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România

ANAF derulează un program de conformare voluntară în domeniul serviciilor de înfrumusețare

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă parteneriatul cu universitățile de prestigiu din România. Astfel, peste 50 de specialiști în fiscalitate vor susține în fața studenților prezentări menite să susțină integrarea optimă a tinerilor pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.

Primele evenimente sunt găzduite de Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica din București și de Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, unde specialiștii ANAF vor aborda subiecte precum rolul și importanța Agenției Naționale de Administrare Fiscală în societate, dezvoltarea României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale.

Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este cel de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială.

ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.

Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *