Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț au depistat, în zona judeţului Dolj, paisprezece migranţi, cetățeni sirieni , care au încercat să intre în mod fraudulos în ţara traversând fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune.
În data de 21.10.2024, în jurul orei 20.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, județul Dolj, pe timpul executării unei misiuni privind prevenirea și combaterea migrației ilegale, au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune mai multe persoane la malul fluviului Dunărea.
Polițiștii de frontieră au acționat imediat pentru reținerea acestora, fiind vorba despre un grup de șaisprezece persoane, format din paisprezece cetățeni sirieni și doi români. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoanele au încercat să intre în țară traversând ilegal fluviul Dunărea cu o ambarcațiune, iar cetățenii români aveau rolul să le faciliteze cetățenilor străini deplasarea pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.
Având în vedere aspectele constatate, colegii noştri au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru cei doi cetățeni români şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini.
Totodată, conform protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni au fost preluați de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE