Prejudiciu de peste 500.000 de lei prin delapidare recuperat de polițiști

Prejudiciu de peste 500.000 de lei prin delapidare recuperat de polițiști

Două percheziții domiciliare, au fost efectuate de către polițiștii de investigare a criminalității economice din Bihor, la persoane cercetate pentru delapidarea a peste 500.000 de lei, de la o casă de schimb valutar (delapidare)

La data de 3 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au efectuat două percheziții domiciliare, în localitățile Cuieșd și Tășad, județul Bihor, pentru documentarea și probarea activității infracționale a unei femei de 22 de ani, din comuna Brusturi, județul Bihor și a unui bărbat de 22 de ani, din comuna Drăgești, județul Bihor, cercetați pentru comiterea infracțiunii de delapidare în formă continuată (46 de acte materiale).

Din cercetări, a reieșit că, în perioada septembrie – noiembrie a.c., femeia de 22 de ani, în calitate de angajată a unei case de schimb valutar din municipiul Oradea, județul Bihor, și-ar fi însușit 506.204 lei, prin efectuarea a 46 de transferuri de bani, utilizând un serviciu de transfer internațional. În șase dintre cazuri, aceasta ar fi beneficiat de sprijinul bărbatului de 22 de ani, care ar fi figurat ca destinatar al transferurilor.

În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor în cauză, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor două telefoane mobile, 90.300 de euro și 42.850 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști în proporție de 98%.

Cele două persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în vederea audierii, iar în urma administrării probatoriului, față de femeia de 22 de ani a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 4 decembrie, aceasta va fi prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *