Bilanțul Poliției Române privind urmărirea națională și internațională

Pentru combaterea criminalității și aducerea în fața legii a celor care au comis infracțiuni, Poliţia Română derulează permanent activități de căutare a persoanelor urmărite în temeiul legii. De asemenea, colaborează cu organismele de aplicare a legii din celelalte state şi este conectată la canalele de cooperare poliţienească.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 18 decembrie 2025, pentru 3.423 de persoane a fost dispusă revocarea urmăririi naționale, ca urmare a activităților de căutare desfășurate de polițiști, cu sprijinul celorlalte instituții cu atribuții în domeniu.

Dintre acestea, 418 persoane s-au sustras de la arestarea preventivă, 2.598 de persoane s-au sustras de la executarea pedepsei cu închisoarea, 64 de persoane s-au sustras de la executarea sentințelor penale de internare medicală, 35 de persoane s-au sustras de la executarea sentinței penale de internare la neuropsihiatrie, 38 de persoane erau urmărite pentru evadare, 13 persoane erau urmărite prin Interpol, iar față de 257 de persoane au fost emise mandate europene de arestare de către autorități judiciare din statele membre ale UE.

De asemenea, în această perioadă, pentru 855 de persoane a fost revocată urmărirea, ca urmare a extrădării sau predării către România.

Dintre acestea 107 persoane aveau mandate de arestare preventivă, 727 aveau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, față de 16 persoane erau emise sentințe penale de internare în spital, față de 4 sentințe penale de internare la neuropsihiatrie, iar o persoană se afla în stare de evadare.

Exemple:

 

  1. La data de 22 august 2025, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 37 de ani, din Suceava, urmărit din categoria MOST WANTED.

Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tentativă la omor calificat și trafic de persoane, fiind condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare.

Bărbatul a fost adus din Norvegia și încarcerat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

La data de 17 iunie 2025, în urma activităților operative comune realizate de către Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri – I.G.P.R. și Serviciul de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri – I.P.J. Suceava, și autoritățile norvegiene, prin accesarea canalelor de cooperare și în baza suportului informativ oferit, a fost depistat și arestat, pe teritoriul Norvegiei, un bărbat, de 37 de ani.

Acesta era urmărit național și internațional, având emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, ultraj și trafic de persoane.

La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziții la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală și a brațului stâng, un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, punându-i viața în pericol și determinându-i o infirmitate și pierderea capacității de muncă, precum și încadrarea în gradul II de invaliditate.

De asemenea, în 2017, acesta a constrâns o persoană, pentru a vinde pliculețe cu substanțe interzise, aceasta fiind sechestrată și aflată sub supravegherea unei alte persoane, într-un apartament din municipiul Iași.

Ulterior, având în vedere modificările legislative și faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, polițiștii au întocmit un nou dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evadare, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

Pentru exploatarea informațiilor obținute în activitatea de căutare, urmărire și arestare a bărbatului, polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale au declanșat o operațiune ENFAST în care au beneficiat de sprijinul unităților de urmăriri din Germania, Franța și Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliției Districtului Oslo-Regatul Norvegiei.

 

  1. În noaptea de 26 spre 27 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 55 de ani, din Cluj, urmărit internațional din categoria MOST WANTED.

Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, fiind condamnat la 6 ani de închisoare.

În fapt, în perioada iulie-septembrie 2017, în timp ce se afla la domiciliu său, din comuna Baciu, acesta ar fi exercitat acte de natură sexuală asupra unei minore, de 10 ani, la aceea dată, care se afla în grija sa, și ar fi încercat să o constrângă pe aceasta să întrețină relații sexuale, minora reușind să scape de sub el.

Bărbatul a fost adus din Spania și a fost încarcerat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

  1. La data de 22 februarie 2025, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 51 de ani, din Alba, urmărit din categoria MOST WANTED.

Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, având emis pe numele său, de către Tribunalul Alba, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 10 ani și 5 luni, bărbatul fiind adus în țară din Spania.

Acesta a fost introdus într-o unitate de detenție, în vederea executării mandatului.

 

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

Publicitate online
Publicitate online

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

Publicitate online

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice