Ordin de protecție provizoriu
Vințu de Jos
Polițiștii din Vințu de Jos au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat soția și a determinat-o să plece de acasă, împreună cu cei doi copii minori. Polițiștii l-au îndepărtat din locuință și i-au interzis să se apropie de familia sa.
În după amiaza zilei de miercuri, 19 iunie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 35 de ani, din comuna Blandiana, cu privire la faptul că a fost lovită cu pumnii și amenințată cu moartea, de soțul ei.
În urma agresiunii, femeia a fost nevoită și se adăpostească la locuința unui vecin, împreună cu cei doi copii minori. Leziunile suferite de acesta nu sunt grave, iar femeia a refuzat să fie investigată medical.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Astfel, bărbatul de 46 de ani a fost obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă față de familia sa.
În plus, polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Mandat executat
Alba Iulia
La data de 19 iunie 2019, polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Alba au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii care îl privește pe un bărbat de 36 de ani, din Alba Iulia.Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate, de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
Alege viaţa!
Abrud
Poliţiştii din Abrud, împreună cu RAR –ul, au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere provocate de starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost depistate 7 autovehicule cu defecţiuni tehnice.
La data de 19 iunie 2019, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza oraşului Abrud, o acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.
Cu această ocazie, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, din care 7 pentru defecțiuni tehnice.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 3.190 lei.
Totodată, pentru 3 dintre autovehiculele identificat cu defecţiuni, au fost retras certificatele de înmatriculare.
Purtător de cuvânt Comisar de Poliţie Luminița PRODAN
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook!