La volan sub infulența băuturilor alcoolice
La data de 11 iulie 2019, în jurul orelor 16.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 46 ani, din localitatea Tărlungeni, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe strada Principală din com. Tărlungeni, jud. Brașov, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.68 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Dosar penal
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
În fapt, la data de 11 iulie 2019, în jurul orelor 15.30, cadrele de poliție au depistat, în trafic, un bărbat , în vârstă de 50 ani, care a condus un autoturism pe DN73A, în afara localității Râșnov, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.41 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.