Detector de metale confiscat

Poliţiştii din Aiud au depistat un bărbat din municipiu, care deţinea, ilegal, un detector de metale. A fost sancţionat contravenţional, iar detectorul de metale a fost confiscat. Reamintim faptul că, pentru deţinerea unui detector de metale, este necesară obţinerea unei autorizaţii.

La data de 19 iunie 2019, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Aiud, care deţinea, fără autorizaţie, un detector de metale.

Acesta a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 43/2000, privind protecția patrimoniului arheologic, iar detectorul de metale a fost confiscat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba le reamintește celor interesaţi de achiziţionarea unui detector de metale, faptul că o pot face doar de la societăţi comerciale autorizate, conform O.G. 43/2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional şi a Legii 258/2006 privind modificarea şi completarea O.G. 43/2000 și este necesară obţinerea unei autorizaţii de deţinere a acestuia.

Această autorizaţie se eliberează de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, pentru persoanele care au domiciliul pe raza judeţul Alba.

Pentru informaţii suplimentare poate fi accesată pagina de internet https://ab.politiaromana.ro/ro/utile/documente-eliberari-acte/model-de-cerere-privind-detinerea-si-comercializarea-detectoarelor-de-metale

Purtător de cuvânt Comisar de poliţie Luminița PRODAN

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *