La 13 ani recuperată de polițiști de la ,,iubi”!

Potrivit surselor ocazionale, o minoră de 13 ani din Poplaca a fugit de acasă la prietenul ei din Orlat, unde a fost găsită de către poliţişti după doar o zi de la dispariție. Cei care a reclamat autorităţilor dispariţia fetei au fost chiar părinții acesteia.

Din fericire, potrivit surselor, fata a fost predată familiei în siguranță.

Tot mai multe cazuri de fete minore care nu au terminat bine de folosit scutecul, fug în brațe la ,,iubi”. ,,Iubi” este acel element care în cel mai fericit caz își trăiește prima tinerețe.

Acești ,,iubăreți” de minore ar trebui controlați mai amănunțit la ,,mansardă” când săvârșesc anumite gesturi necuvenite. Iubirea se consumă între două persoane cu capacități depline în a lua o decizie, că în urmă cu doar cu două luni, anumite persoane își ,,adăposteau” sugarii la containărul de gunoi. ,, https://ziuaonline.com/info/soc-in-municipiul-sibiu-2-sugari-gasiti-la-tomberoane ”.

Nici un om nu cere să se nască, dar nici să ne batem joc prin nepăsare de acești copii care nu știu în ce direcție se îndreaptă, iar când o copilă de 13 ani devine mamă, s-a încheiat orice urmă de speranță.

Educă-ți copilul

Peste 4000 de copii au fost daţi dispăruţi anul trecut, iar pentru 90% dintre ei a fost mai bine pe stradă decât acasă. Au fugit de bătăi, abuzuri sau lipsuri. Nici acum poliţiştii nu au reuşit să îi găsească pe toţi, iar sociologii spun că, până când statul nu va dezvolta programe concrete de parenting, situaţia nu se va remedia. În Capitală, de exemplu, sunt atât de puţini consilieri şcolari încât ajung să stea de vorbă cu fiecare copil doar câteva minute pe an, iar în Sibiu nu avem informații concrete despre câți consilieri sunt cu exactitate.

Ce ar trebui să învețe părinții

Dacă aveți un copil mai mic, care rămâne acasă în timp ce copilul mai mare pleacă la școală, alegeți să nu-i faceți în ciudă școlarului, ba mai degrabă spuneți-i că toate lucrurile, în viață, se fac la timpul lor. Dacă micul elev insistă să rămână și el acasă, negociați cu el în așa fel încât să aibă o dată pe lună libertatea de a rămâne acasă și a nu merge la școală, într-o zi când nu are teste sau vreo lecție importantă (credeți-mă, nimeni nu moare și nici Pământul nu se va opri în loc). Însă dacă nefericirea se citește pe chipul copilului chiar și după o lună de la începerea școlii, atunci s-ar putea să aibă niște probleme care nu trebuie ignorate – fie este vorba despre bullying, fie are dificultăți în conexiunea cu învățătoarea și colegii de clasă, fie are o tulburare de învățare.

Indiferent de situație, vorbiți cât mai curând cu cadrul didactic și cereți ajutorul consilierului școlar. Între timp, până se rezolvă problema, nu uitați să-l faceți pe copil să râdă cât mai mult și mai des, deoarece un leac bun pentru anxietate sunt umorul și râsul intens. (Tot acesta ar putea să fie un leac bun și pentru stresul dv. profesional.) Și oricât ați fi de supărați pe copil, nu vă culcați fără să-i spuneți cât de mult îl iubiți. Ah, și încă ceva: rezultatele școlare nu garantează succesul în viață, însă calitatea relației cu părinții, da.

Câțiva pași simpli de urmat

Trebuie luat în calcul că Învățătoarea (sau învățătorul) este omul-cheie.

Copilul trebuie să învețe că toți sunt egali, relația cu colegii de clasă sau cu prieteni contează foarte mult.

Cu toate că trăim în epoca divorțurilor, despărțirea de un părinte este mereu neplăcută și dureroasă, fapt ce părinții trebuie să remedieze imediat pentru a nu rămâne micuțul sau micuța cu sechele pe viitor .

Copilul trebuie ascultat și iar ascultat pentru că doar așa puteți cunoaște copilul, nevoile și dorințele acestuia.

Joaca este sănătate curată, prin joacă copilul simte pozitivul, fericirea și iubirea față de el, pentru a fi iubit trebuie să iubești.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

https://ziuaonline.com/detectiv

https://www.instagram.com/p/B4vbF5qFUq7/?igshid=l9ovwkwdep7u

Șoc în Municipiul Sibiu – 2 sugari găsiți la tomberoane

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *